Fenomenul Eufrosinia Kersnovskaia
Profesor universitar doctor inginer Marinciuc Aurel
Universitatea Tehnică a Moldovei Chișinău
Această boieroaică de la Soroca a petrecut 19 ani în Siberia. A fost deportată la 13 iunie 1941, a trecut prin chinurile cumplitului transport pe ruta Floreşti-Tomsk, a muncit o iarnă la tăiat copacii în taiga, a fugit şi a rătăcit jumătate de an, parcurgând spre sud 1500 km, a fost arestată, judecată şi condamnată la 10 ani. Apoi a cunoscut închisorile şi etapele, a fost judecată a doua oară (din nou i-au dat 10 ani – pentru critica versurilor lui Maiakovski), a făcut toate muncile – inclusiv 9 ani în minele de cărbuni de la Norilsk.
E. Kersnovskaia este una din cele 66 milioane de victime ale Gulagului. Însă foarte puţini din cei pătimiţi au descris calvarul îndurat. Basarabeanca noastră a lăsat memorii, care astăzi sunt considerate o capodoperă de valoare europeană.
După dimensiuni este comparabilă numai cu Arhipelagul Gulag al lui Al. Soljeniţin. Cartea acestui mare scriitor rus – laureat al Premiului Nobel, este un studiu-pamflet. Fostul deţinut a sistematizat amintiri a sute de oameni, mii de documente şi a construit o carte savantă, o veritabilă enciclopedie despre marea crimă a dictaturii comuniste.
Cartea Eufrosiniei Kersnovski tratează aproape toate problemele din Arhipelag, dar trecute prin prisma (şi calvarul) unui singur om.
Numele şi opera ei sunt cunoscute astăzi în lumea întreagă. Treptat (mai întâi – la Soroca) ea devine cunoscută şi publicului larg din Republica Moldova, din România. Dimensiunile lucrării impresionează: textul (fără desene) – 6 volumaşe cu un total de 1888 de pagini şi, aparte – încă 700 desene în color.
La Soljeniţin întâlnim un asemenea pasaj: „În oraş aproape că nu sunt case, din care să nu fi fost arestat cineva. Iar lângă puşcărie – o sumedenie de căruţe, în care ţărăncile bocesc, ca-n dimineaţa executării streleţilor din tabloul lui Surikov. Ah! Oare, undeI pictorul, care să ne deseneze toate astea?”.
Ei, bine! S-a găsit un asemenea pictor, care a imortalizat (mai bine spus – stigmatizat) epoca groaznică a comunismului. Acest pictor este Eufrosinia Kersnovskaia.
Opera ei intră în patrimoniul culturii universale, în istorie. V-a veni o zi, când amintirile şi picturile sale vor nimeri şi în manualele şcolare.
Strămoşii:
Pe linia tatălui un strămoş este medicul Martin Ioanis Kersnovski, de la Universitatea din Vilna, căsătorit cu Katarina Dombrostovska. Ei au avut un fiu – Anton I (născut în anul 1763), care pentru merite deosebite în combaterea holerei a devenit conte. A avut şi el un fiu – Anton II (de asemenea medic). Acesta a avut patru feciori, printre care şi pe Anton III (1820-1881) – inginer militar, ajuns la gradul de colonel; el este bunicul Eufrosiniei. La pensionare (1863), s-a căsătorit cu baronesa austriacă Elena Peter von Buhentald (von Brukenthal) – Dobrovolska (1841-1900), moşieră din jud. Hotin. Ambii sunt înmormântaţi în curtea bisericii din satul Ocolina – Soroca. Bunicul a cumpărat în anul 1863 o moşie de circa 800 hectare (de la un descendent al moşierilor Leonardi) între satele Ocolina şi Ţepilova. Acest loc s-a numit – ba Selişte, – ba Pol-Ţepilova. Astăzi a intrat în componenţa satului Ocolina. Aceşti noi boieri basarabeni au avut şase copii: feciorii Anton IV, Constantin, Boris şi fiicele Natalia, Liza, Katea.
Tatăl Eufrosiniei, adică Anton IV (1864-1936) a fost jurist la Odesa până în anul 1917. Constantin Kersnovski a fost procurorul judeţului Soroca şi a susţinut în anul 1918 (de altfel, ca şi toţi polonezii basarabeni) chemarea zemstvelor de Unire cu România; s-a căsătorit cu o ţărancă (Maria Puşcaşu), care împreună cu feciorii Anatol şi Nicolae, a fost deportată în Kurgan la 6 iulie 1949.
Fiul mai mic – Boris, s-a căsătorit şi el cu o fată de la ţară (Maria Mamoncic). Împreună cu cinci copii s-a refugiat în România (în anul 1940 şi în anul 1944) şi a fost găzduit la una din moşiile regale. Una din fiicele lui Boris (Elena Coldea) a fost directoare de liceu (Sibiu) şi deputat prin anii ’80.
Fiica mai mare a lui Anton III – Natalia, a fost căsătorită cu Nic. Dobrograev, fiul ispravnicului de Soroca. Ei au avut o fiică – Elena, care s-a căsătorit cu Şeptelici – Andraşi, descendent direct al domnitorului Vasile Lupu.
Rudele pe linia mamei aparţin celei mai înalte pături din societatea vechii Basarabii.
Un stră-străbunel, cu numele Ioan Cara-Vasile a fost pe la începutul secolului XIX conducătorul comunităţii greceşti din Constantinopol. După datele lui Gh. Bezviconi această familie provine din aromâni macedoneni.
Soţia sa, Ecaterina, evadase cândva din harem, refuzând să devină sultana Imperiului Otoman. În primăvara anului 1821 a izbucnit răscoala naţională grecească – Eteria, pornită la 7 martie de către Alexandru Ipsilanti în Principatul Moldova. Simultan s-au răsculat grecii din toate localităţile imperiului. Turcii au trecut imediat la represalii dure. În aprilie, în ziua de Sf. Paşti, acel strămoş Cara-Vasile şi patriarhul Constantinopulului Grigore au fost spânzuraţi de candelabrul catedralei din Constantinopol. Ulterior ambii mucenici au fost canonizaţi de Biserica Grecească.
Soţia Ecaterina şi fiul Dumitru au reuşit să fugă la Odesa. Aici Dumitru Cara-Vasile a devenit cu timpul mare proprietar al unei companii maritime de comerţ. Generalul Kiseleff l-a împroprietărit cu moşii întinse în sudul Basarabiei.
El a fondat oraşul Cahul (pe moşia satului Frumoasa), a construit catedrala oraşului. A fost căsătorit cu Eliza P. Plarino şi a avut 6 copii – băieţii Alexei (bunicul Eufrosiniei), Dumitru şi fiicele Sofia (căsătorită cu Celibidache), Ana (căsătorită cu Eczarhu), Maria (căsătorită cu Crăciunescu) şi Elena (căsătorită cu Tulceanu, primar la Ismail).
Astfel familia Cara Vasile s-a înrudit cu familii ilustre din Basarabia şi România – cele menţionate şi încă altele – Mimi, Sârbu, Cegolea etc.
Dumitru Cara-Vasile a fost membrul Divanului Ad-hoc, era prieten cu Alexandru-Ioan Cuza (pe când acesta era prefect de Galaţi), a participat la marele eveniment al Unirii Principatelor din a. 1859.
Dumitru Crăciunescu, fost deputat în Parlamentul României pe timpul lui Carol I (din partea sudului Basarabiei), pe timpul regimului ţarist (după 1878) a fost preşedintele Comisiei Basarabiei de Sud şi anume datorită lui a fost păstrată forma de administrare şi legislaţia românească în perioada 1878-1918.
Alexei Cara Vasile (1846-1915) a făcut studii inginereşti la Paris, a fost şi el deputat în Parlamentul României, primar de Cahul, a fost ales deputat în Duma de Stat a Rusiei (legislatura III). S-a căsătorit cu Eufrosinia Cianguli (aceşti boieri de la Orhei purtau deja numele Cegolea). Fiul său tot Alexei a studiat la Paris şi a inaugurat la Cahul un cinematograf, care era al doilea în toată Rusia.
Alexei şi Eufrosinia au avut mulţi copii, din care-i menţionăm pe fiica Alexandra (1878-1964), adică mama Eufrosiniei Kersnovskaia, pe fiul Vasile (ofiţer, a luptat în Franţa în anii 1915-1918, arestat în anul 1940, a decedat în Kazahstan, în anul 1943), pe fiica Olga, căsătorită cu Mişu Fux, dirijorul Operei din Bucureşti.
Anton IV Kersnovski s-a căsătorit cu Alexandra Cara-Vasile în anul 1904. Au crescut doi copii: pe fiul Anton V şi fiica Eufrosinia. Acest fiu (a trăit în anii 1905-1944) a făcut studii şi a lucrat în Franţa. Este un istoric recunoscut: a elaborat o istorie militară a Rusiei în 12 volume. În timpul celui de al doilea refugiu (1944-1960) mama Alexandra a trăit în familia academicianului Constantin Parhon, președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române (șeful statului) în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952, preşedintele Academiei Române, preşedinte a Parlamentului României, savant de talie mondială.
